Privirea imi e incetosata. Aud vag ceasul ticaind. Minutele trec….si trec….si trec. Parca au trecut milisecunde, cand de fapt in realitate au fost ore. Mainile imi par atat de goale, de parca tocmai as fii dat drumu la ceva pretios. Am inceput sa inhalez aerul foarte repede. Parca penru a avea mai mult timp. Mai multe secunde. Aud ceasul din ce in ce mai vag. Tic. Tic. Tic.
>>>>>>><<<<<<<
Deschid ochii inainte de a ma intoarce acolo unde ar trebui sa fiu, inapoi de unde sunt. Bataile inimi sunt atat de puternice incat parca ar fii in ureche. Exact cum se intampla mereu. Sunt calma. Imi adun gandurile. Inspir adanc. Imi simt mainile inghetate. Tic. Tic. Sunetul ceasului se aude mult mai bine. Intorc capul spre stanga. Se opreste ticaitul. Bataile inimi nu se mai aud. Mainile sunt mult mai calde. Imaginea e foarte clara. Nu mai sunt in stare sa respir. Imaginea Terrei ma omoara. Atat de mult albastru. Atat de mare. Ai crede ca e o planeta pe care domneste fericirea si intelegerea. Ai crede. Dar eu nu o fac. Ochii…mi se inchid. Marea de albastru se ascunde dupa ploape. Ceasul se aude din nou. O lumina puternica nu ma lasa sa-mi deschid ochii. Lupt. Incerc. Am reusit. Seara asta e speciala. Luna a prins viata din nou. Lumineaza cum nu a facut-o de ceva vreme. Parca si eu zambesc cu toata inima. Inima?!... Da. Sunt in viata. O simt. Bum. Bum. Bum.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu